Index   Back Top Print

[ DE  - EN  - ES  - FR  - IN  - IT  - PT  - RO  - SL  - SV ]

Motu proprio pentru aprobarea şi publicarea
Compendiului Catehismului Bisericii Catolice

 

Către venerabilii fraţi cardinali, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, diaconi şi către toţi membrii poporului lui Dumnezeu

În urmă cu douăzeci de ani începea elaborarea Catehismului Bisericii Catolice, cerut de Adunarea Extraordinară a Sinodului Episcopilor, cu ocazia celei de‑a douăzecea aniversări a încheierii Conciliului Ecumenic al II‑lea din Vatican.

Mulţumesc fără încetare Domnului Dumnezeu pentru că a dăruit Bisericii acest Catehism, promulgat în anul 1992 de veneratul şi iubitul meu predecesor, papa Ioan Paul al II‑lea.

Marea utilitate şi valoare ale acestui dar sunt confirmate înainte de toate de primirea pozitivă şi largă pe care a avut‑o în rândul episcopilor, cărora le era destinat în primul rând ca text de referinţă, sigur şi autentic, pentru învăţarea doctrinei catolice şi îndeosebi pentru elaborarea catehismelor locale. Dar sunt confirmate şi de primirea favorabilă din partea tuturor celor care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu, care l‑au putut cunoaşte şi aprecia în peste cincizeci de limbi în care a fost tradus până acum.

Acum, cu bucurie mare, aprob şi promulg Compendiul acestui Catehism.

El a fost dorit cu ardoare de participanţii la Congresul Catehetic Internaţional, din octombrie 2002, care, în felul acesta, au devenit interpreţii unei exigenţe foarte răspândite în Biserică. Regretatul meu predecesor, primind această dorinţă, a decis, în februarie 2003, pregătirea Compendiului, încredinţând redactarea lui unei comisii restrânse de cardinali, prezidată de mine şi susţinută de câţiva colaboratori experţi. În cursul lucrărilor, un proiect al acestui Compendiu a fost supus aprecierii tuturor cardinalilor şi preşedinţilor conferinţelor episcopale, care, în majoritate, l‑au primit şi evaluat în mod favorabil.

Compendiul, pe care îl prezint acum Bisericii Universale, este o sinteză fidelă şi sigură a Catehismului Bisericii Catolice. El cuprinde, în mod concis, toate elementele esenţiale şi fundamentale ale credinţei Bisericii, astfel încât constituie, după cum a fost dorit de predecesorul meu, un fel de vademecum, care să permită persoanelor, credincioase sau nu, să cuprindă, într‑o privire de ansamblu, întreaga panoramă a credinţei catolice.

Compendiul oglindeşte în mod fidel în structură, în conţinut şi în limbaj Catehismul Bisericii Catolice, care va avea în această sinteză un ajutor şi un stimulent pentru a fi cunoscut şi aprofundat mai mult.

Încredinţez, aşadar, acest Compendiu, înainte de toate, întregii Biserici şi fiecărui creştin în particular, pentru ca datorită lui să poată găsi, în acest al treilea mileniu, un elan nou în angajamentul reînnoit de evanghelizare şi de educare la credinţă, care trebuie să caracterizeze fiecare comunitate eclezială şi pe fiecare credincios în Cristos, de orice vârstă şi din orice naţiune.

Însă acest Compendiu, prin concizia, claritatea şi integritatea sa, se adresează oricărei persoane, care, trăind într‑o lume dispersivă şi cu mesaje multiple, doreşte să afle calea vieţii, adevărul, încredinţat de Dumnezeu Bisericii Fiului său.

Graţie îndeosebi mijlocirii preasfintei Fecioare Maria, maica lui Cristos şi a Bisericii, fie ca tot cel care citeşte acest instrument autoritar care este Compendiul să poată recunoaşte şi primi tot mai mult inepuizabila frumuseţe, unicitate şi actualitate a darului prin excelenţă pe care Dumnezeu l‑a făcut omenirii, pe Fiul său unic, Isus Cristos, care este „calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6).

Dat la 28 iunie 2005, ajunul solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul, primul an de pontificat.

Papa Benedict al XVI‑lea

 

© Copyright 2005 - Libreria Editrice Vaticana

 



Copyright © Dicastero per la Comunicazione - Libreria Editrice Vaticana